fiscalcode@italylawfirms.com

Cum impozitează Italia veniturile din străinătate ale nerezidenților

Posted on

Mulți străini câștigă bani în Italia fără a locui efectiv aici cu normă întreagă — deținând o casă de vacanță, conducând o filială italiană sau investind în active locale.

Dar cum impozitează Italia veniturile generate de persoanele care nu sunt rezidenți fiscali?

Răspunsul constă în înțelegerea diferenței dintre rezidență, sursa venitului și acordurile fiscale internaționale ale Italiei.

Acest articol clarifică pe ce plătesc nerezidenții impozit, cum se evită dubla impunere și ce strategii vă pot ajuta să rămâneți în conformitate cu legea, minimizând în același timp costurile inutile.

Cine este nerezident în scopuri fiscale

Legislația fiscală italiană definește un rezident fiscal ca fiind orice persoană care, pentru cea mai mare parte a anului (cel puțin 183 de zile), este:

  • înregistrată în Anagrafe (registrul civil din Italia);
  • domiciliată sau are reședința obișnuită în Italia; sau
  • al cărei centru principal de interese — economice sau personale — se află în Italia.

Dacă niciuna dintre acestea nu se aplică, sunteți considerat nerezident.

Această distincție este fundamentală, deoarece nerezidenții plătesc impozit italian numai pentru veniturile din surse italiene, nu și pentru veniturile globale.

În practică, puteți locui în străinătate, vă puteți păstra câștigurile globale în afara Italiei și puteți plăti impozit italian doar pentru partea legată de Italia — cum ar fi chiria de la o proprietate italiană, venitul dintr-o activitate desfășurată în Italia sau dividendele de la o companie italiană.

Ce se consideră venit din sursă italiană

Conform Articolului 23 din TUIR (Testo Unico delle Imposte sui Redditi), nerezidenții sunt impozitați pe categorii specifice de venituri generate în interiorul țării. Cele mai comune includ:

  • Venituri din muncă dependentă sau independentă desfășurată în Italia;
  • Activități comerciale printr-un sediu permanent în Italia;
  • Venituri imobiliare, inclusiv venituri din chirii și câștiguri de capital din vânzarea proprietăților;
  • Dividende și dobânzi plătite de companii sau bănci italiene;
  • Pensii plătite de entități italiene;
  • Redențe (tantieme) și venituri din proprietate intelectuală din surse italiene.

Fiecare categorie este impozitată diferit, dar în toate cazurile, baza impozabilă este limitată la ceea ce ia naștere în granițele Italiei.

De exemplu, dacă sunteți un arhitect britanic care lucrează de la distanță pentru clienți din Marea Britanie, dar locuiți la Roma timp de trei luni, venitul dumneavoastră din Marea Britanie nu este impozitabil în Italia; dar dacă facturați un client italian, acel venit devine din sursă italiană și este impozitabil aici.

Plata taxelor în Italia cu propriul număr TIN

Numărul Italian de Identificare Fiscală, Codice Fiscale (TIN), este necesar pentru a plăti taxe deoarece este singurul identificator unic pe care guvernul italian îl folosește per a urmări toate activitățile financiare și administrative ale unei persoane.

Gândiți-vă la el ca la cheia principală care vă conectează, ca persoană fizică, cu statul italian. Este imposibil ca sistemul fiscal să funcționeze fără el.

Iată o defalcare mai detaliată a motivelor pentru care este esențial pentru plata taxelor:

Identificarea unică a contribuabilului

Agenzia delle Entrate (Agenția de Venituri din Italia) folosește codul dumneavoastră Codice Fiscale pentru a vă identifica ca și contribuabil. Fiecare acțiune legată de taxe este înregistrată în baza acestui cod. Acest lucru asigură că atunci când vă plătiți taxele, plata este creditată în contul dumneavoastră fiscal specific și nu al altcuiva.

Asocierea venitului cu persoana fizică

Pentru a vă impozita, guvernul trebuie să știe ce ați câștigat.

  • Angajatori: Angajatorul dumneavoastră folosește codul Codice Fiscale pentru a raporta salariul și taxele (cum ar fi IRPEF) pe care le-a reținut deja în numele dumneavoastră.
  • Bănci: Băncile folosesc codul Codice Fiscale pentru a raporta dobânzile câștigate sau informațiile despre investiții.
  • Activități independente: Când emiteți o factură (dacă sunteți freelancer), este necesar codul dumneavoastră Codice Fiscale (sau Partita IVA, care este legată di el).

Fără acest cod, guvernul nu ar avea nicio modalitate de a conecta aceste fluxuri diverse de venituri cu persoana dumneavoastră.

Cote standard de impozitare pentru nerezidenți

Nerezidenții sunt supuși acelorași tranșe naționale de impozit pe venit (IRPEF) ca și rezidenții, dar numai pentru veniturile din surse italiene.

Începând cu anul 2025, cotele sunt:

  • 23% pentru venituri de până la 28.000 €
  • 35% pentru venituri între 28.001 € și 50.000 €
  • 43% pentru venituri de peste 50.000 €

Cu toate acestea, nerezidenții nu se califică pentru majoritatea deducerilor personale și alocațiilor familiale. Acest lucru înseamnă că rata lor efectivă de impozitare este adesea ușor mai mare decât cea a rezidenților cu un venit brut similar.

În plus, anumite categorii de venituri sunt supuse reținerii la sursă, în loc de declararea standard IRPEF. De exemplu:

  • Dividende de la companii italiene: 26% reținere la sursă (poate fi redusă în baza tratatelor fiscale)
  • Dobânzi bancare: 26%
  • Redențe (tantieme): 30% (poate fi redusă prin tratat)
  • Venituri din închirierea proprietăților imobiliare: 21% cotă fixă (în cadrul regimului cedolare secca, dacă sunteți eligibil)

Tratate de evitare a dublei impuneri (DTA)

Italia a semnat peste 100 de Acorduri de Evitare a Dublei Impuneri în întreaga lume, inclusiv cu SUA, Marea Britanie, Canada, Australia, Japonia și majoritatea statelor UE. Aceste tratate asigură că venitul este impozitat o singură dată — fie în Italia, fie în țara de rezidență — în funcție di tipul de venit.

De exemplu:

  • Venitul din muncă este de obicei impozitat acolo unde munca este prestată fizic.
  • Dividendele, dobânzile și redențele pot fi impozitate în ambele țări, dar Italia limitează cota de reținere la sursă (adesea la 10%–15%).
  • Pensiile și veniturile imobiliare sunt, în mod regulat, impozitate în Italia.

Pentru a beneficia de avantajele tratatului, nerezidenții trebuie să furnizeze un certificat de rezidență fiscală eliberat de autoritatea fiscală din țara de origine și să îl depună la plătitorul italian sau la biroul fiscal. Fără acesta, autoritățile italiene aplică în mod implicit cotele interne întregi.

Proprietatea imobiliară și veniturile din chirii

Deținerea di proprietăți în Italia este una dintre cele mai comune modalități prin care nerezidenții generează venituri în Italia.

Dacă vă închiriați proprietatea, venitul este impozitat în Italia, chiar dacă locuiți în străinătate. Puteți alege între:

  • Impozitarea ordinară, adăugând venitul din chirii la venitul dumneavoastră total din surse italiene și aplicând cote progresive; sau
  • Cedolare Secca, un impozit fix simplificat de 21% (sau 10% pentru anumite închirieri pe termen lung), care înlocuiește atât impozitul pe venit, cât și suprataxele locale.

De asemenea, trebuie să plătiți anual IMU (impozitul municipal pe proprietate) pentru a doua casă și TARI pentru colectarea deșeurilor. Acestea sunt taxe locale, care nu au legătură cu venitul.

La vânzarea unei proprietăți, nerezidenții plătesc 26% impozit pe câștigurile de capital din profit, dacă proprietatea este vândută în termen de cinci ani de la cumpărare. După cinci ani, vânzările sunt scutite.

Afaceri și sediu permanent

Dacă operați o afacere în Italia printr-un loc fix — birou, fabrică sau agent reprezentant — compania dumneavoastră poate fi considerată un sediu permanent (stabile organizzazione).

Aceasta înseamnă că Italia poate impozita partea din profiturile dumneavoastră globale atribuibilă sucursalei italiene în cadrul sistemului de impozit pe profit IRES (24%) și IRAP (3,9%).

Cu toate acestea, profiturile atribuibile activităților din afara Italiei rămân neimpozitate în Italia.

O structurare adecvată este esențială pentru a evita expunerea fiscală neintenționată: companiile străine folosesc adesea o filială (SRL) sau un acord de comisionariat pentru a gestiona riscul, rămânând în același timp în conformitate cu legea.

Obligații de declarare pentru nerezidenți

Nerezidenții care obțin venituri în Italia trebuie să depună o declarație fiscală italiană (Modello Redditi NR) dacă:

  • Au venituri din chirii, venituri din afaceri sau câștiguri de capital;
  • Nu au impozit italian reținut la sursă; sau
  • Doresc să solicite scutiri în baza tratatelor sau rambursări.

Termenul limită este, de obicei, până în luna septembrie a anului următor celui în care s-a realizat venitul. Declarațiile pot fi depuse online prin Agenzia delle Entrate sau printr-un reprezentant fiscal (rappresentante fiscale) — adesea un avocat sau un contabil autorizat să gestioneze depunerile pentru străini.

Dacă toate veniturile dumneavoastră din Italia sunt supuse unei rețineri finale la sursă (cum ar fi dividendele sau dobânzile), depunerea declarației s-ar putea să nu fie obligatorie, deși este recomandată pentru evidență.

Evitarea capcanelor comune

Contribuabilii străini se confruntă adesea cu probleme deoarece presupun că regulile italiene le oglindesc pe cele din țara lor de origine. Greșelile cheie includ:

  • Nedeclararea veniturilor din închirierea proprietății atunci când chiria este plătită în străinătate;
  • Omiterea solicitării beneficiilor din tratate și plata în exces a impozitului cu reținere la sursă;
  • Utilizarea conturilor bancare personale pentru activități comerciale;
  • Neînregistrarea unui reprezentant fiscal atunci când este necesar;
  • Confundarea rezidenței în scopuri de imigrare cu rezidența fiscală (două sisteme complet separate).

Autoritățile fiscale din Italia au devenit din ce în ce mai digitalizate și interconectate cu jurisdicțiile străine, astfel încât omisiunile sunt detectate rapid.

Oportunități de planificare fiscală

Deși Italia impozitează nerezidenții numai pe veniturile din Italia, sistemul oferă în continuare oportunități de planificare:

  • Utilizarea de structuri protejate prin tratat, cum ar fi companiile holding în jurisdicții cu tratate avantajoase, pentru a reduce cotele de reținere la sursă;
  • Optarea pentru regimul cedolare secca pentru a simplifica impozitarea bunurilor imobiliare;
  • Structurarea contractelor de muncă astfel încât venitul să se califice ca fiind din sursă străină;
  • Desemnarea unui reprezentant fiscal în Italia pentru a gestiona depunerile și a asigura conformitatea cu cotele reduse.

Structurarea corectă nu doar că minimizează riscurile, ci îmbunătățește și transparența în relația cu autoritățile fiscale, atât din Italia, cât și din țara de origine.

Reguli echitabile pentru rezidenții globali

Tratamentul aplicat de Italia nerezidenților este clar, stabil și aliniat la nivel internațional.

Dacă obțineți venituri în Italia, veți plăti taxe pe acele venituri — dar nu și pe activele dumneavoastră globale.

Iar dacă locuiți în străinătate, tratatele de evitare a dublei impuneri ale Italiei vă protejează de plata de două ori.

Cheia este documentația: păstrarea dovezii rezidenței dumneavoastră în străinătate, furnizarea de certificate plătitorilor italieni și respectarea obligațiilor de depunere a declarațiilor.

Cu îndrumare profesională din partea unor firme precum ILF Law Firm, nerezidenții pot naviga cu încredere prin legislația italiană și sistemul fiscal din peninsulă — asigurând conformitatea, valorificând beneficiile tratatelor și concentrându-se pe ceea ce contează cu adevărat: să se bucure de oportunitățile Italiei fără bătăi de cap birocratice.